Un șofer balinez excelent. Recomandare.

Iată-mă întoarsă din Bali după numai 8 zile și, înainte de a începe seria de articole despre ce-am făcut și ce-am văzut acolo, am zis să vi-l recomand pe Kupit.

Dacă ajungeți prin Bali și vă decideți a merge de colo-colo cu un șofer faceți un pustiu de bine și contactați-l pe Kupit. Nu are mașina lui, nici măcar nu are mașină personală, ci este angajat la balicab.com. Iar în cazul în care Kupit primește noi clienți prin recomandare, atunci firma la care lucrează îi dă un bonus.

Îl recomand nu pentru că-s eu prea inimoasă, ci pentru că omul merită. M-a plimbat prin Bali timp de trei zile și nimic din comportamentul lui nu a fost deplasat. Nu mi s-a părut nicio clipă că așteaptă bacșiș (de fapt nici nu i-am dat, doar în ultima zi am rotunjit suma cu puțin).

Cu toate astea, Kupit mi-a găsit și transport până la aeroport – cu mult mai ieftin decât ceea ce oferea hotelul. Să nu mai vorbim de faptul că m-a dus la el acasă, am băut cafea de Bali făcută de nevastă-sa, mi-a trimis poze de la ceremonia de incinerare a bunicii nevestei, iar când l-am întrebat dacă îl pot recomanda și altora mai avea puțin și-mi pupa și mâinile.

Îl puteți contacta pe Whatsapp la numărul +6281338540648. Și vă rog eu, nu încercați să negociați nimic cu el, prețul este stabilit de firma, el e un simplu angajat.

Că vorbim de preț, Bali cab cere 540,000 de rupii indoneziene (în jur de 40 de dolari) pentru o zi întreagă, adică pentru 10 ore. Șoferul vă poate duce oriunde în Bali și pe site-ul lor sunt și sugestii de tururi, dar cel mai bine vă faceți lista cu locuri unde vreți să ajungeți și discutați cu șoferul cum e mai bine și în ce ordine că e cam imposibil să vă ducă de la est la vest într-o singură zi.

Eu am preferat compania asta pentru că nu-mi place să mă țigănesc și fix asta ar fi trebuit să fac dacă aș fi luat un oarecare șofer de pe stradă. Și al doilea motiv e că mai toate celelalte companii au tururi cu trasee dinainte stabilite, iar eu am o mica problemă cu tururile cu program stabilit. Problema s-ar chema „adică îmi spui tu unde să merg și cât să stau pe banii mei?”.

Prețul menționat mai sus este doar pentru mașină, nu include și parcări sau intrări pe la obiective, așa că pentru alea trebuie bugetat separat. Totodată, Bali cab vă pune la dispoziție șofer, nu ghid, deci nu puteți avea pretenții să știe toate cele. Să nu spuneți că nu v-am zis!

Advertisements

Recomandare de cazare în Galle, Sri Lanka: Mango House

Am ajuns la hotelul Mango House după oareșce aventură. Din cauza furtunilor și alunecărilor de teren n-am mai apucat a merge în Kandy și Nuwara Eliya, așa că m-am reorientat spre Galle. Am rezervat iute ceva, un guesthouse nou, cu puține recenzii pe booking, dar toate decente.

Șoferul pe care-l luasem din Negombo, un bătrânel tare simpatic, se dădea de ceasul morții că nu puteam găsi locul cu pricina, deși cunoștea bine zona că doar ducea și aducea turiști încoace și-ncolo. Era deja seară și tot dădeam prin hârtoape, iar la un moment dat, printr-un cartier de am auzit și chemarea muezzinului la rugăciune, am găsit și locul unde trebuia să înnoptez. Nici n-am coborât, m-am uitat din mașină și l-am întrebat pe moșulică dacă știe el cazare prin Galle, că eu acolo nu vreau să stau, e departe și dubios.

Așa că m-a dus chiar în Fort, de unde nici n-am mai ieșit până n-am plecat spre aeroport, îmi plac mie tare mult locurile astea istorice cu moștenire colonială.

Mango House

Șoferul m-a dus la o cazare recomandată și-n Rough Guides, deci decentă, curată și deloc scumpă. Am rămas acolo în noaptea aceea, dar a doua zi dimineață mi-am luat tălpășita. Era curat, baie în cameră, dar mie nu mi-a plăcut cum mirosea. Știu, mai am și pretenții. Nu-mi mai amintesc numele, poate mai cercetez și aflu, e un loc decent unde se poate sta cu un buget mai redus.

La etaj

Dar, cum ziceam, nu prea mi-a plăcut cum mirosea. Așa am dat de Mango House, căutând cazare chiar în Fortul Galle. Și vai, cât mă bucur că am găsit hotelul ăsta tip boutique, mi-a plăcut enorm!

Amenajat într-o casă colonială olandeză, cu grădină și camere cu balcon, Mango House are doar șapte camere. E micuț, cochet și e unul dintre puținele cazuri în care totul arată EXACT ca în poză, de la culoarea fețelor de masă la florile de pe pat. Pe lângă toate astea, mai sunt și preocupați de mediu: apa în cameră o aduc în sticle, nu în peturi, produsele din baie sunt ținute în recipiente ceramice și încearcă să reducă plasticul pe cât posibil.

Afară noaptea

Din câte am înțeles, ar încerca să folosească și cât mai multe ingrediente organice în micul dejun care e inclus, dar nu mai știu dacă am reținut corect, îs bătrână și am uitat de atunci. Ce e clar e că fructele mango servite la micul dejun sunt din grădina proprie, atunci când e sezon. Apropo de micul dejun, poate fi luat în cameră și e sățios. Îmi amintesc fructe, ceai, omletă făcută în stil local, adică picantă și servită cu chapati din făină neagră. Îmi mai amintesc și că au fost suficient de drăguți încât să mă întrebe dacă vreau micul dejun, deși trecuse ora la care se servea.

Spre grădină

La Mango House nu ai senzația că ești într-un hotel, dar nu e nici familiaritatea unui guesthouse. E foarte intim, clasic și artsy în același timp, curat și confortabil, deși nu-s mare fan al luminițelor instalate pe copacii din grădină. Există inclusiv câteva cărți și ghiduri de călătorie despre Sri Lanka pe masa din holul de la etaj, în caz că vrei să-ți bei ceaiul și nu ai ce citi. Că doar în Sri Lanka nu bei cafea, bei ceai de Ceylon!

Mic dejun cu vedere la grădină

Prețul? Apăi nu e ieftin și văd că s-a mai scumpit între timp, am plătit undeva între 80 și 100 de dolari pentru o cameră dublă cu balcon, văd că acum 80 de dolari e cea mai ieftină, singura cameră de la parter, dar cu siguranță sunt tot felul de oferte în timpul anului. Și, în plus, camera e pentru două persoane.

Trebuie să menționez că recomand acest hotel nu pentru că aș fi  fost remunerată într-un fel anume, ci pentru mi-a plăcut sincer și mi-am amintit de el recent, când o cunoștintă m-a întrebat dacă am ceva recomandări de cazare în Galle. Totodată, absolut toate pozele sunt de pe site-ul mangohouse.lk și nu-s deloc exagerate, chiar așa arată locul.

Ce mâncăm de Anul Nou Chinezesc în Thailanda: khanom thien

Începusem o postare pe pagina de Facebook, dar m-am întins cu vorba (ca de obicei) așa că m-am decis a scrie aici.

Ne aflăm în plin An Nou Chinezesc – da, nu s-a terminat încă, se termină abia cu Festivalul Lampioanelor, care anul ăsta pică pe 2 martie. Ca peste tot, pe lângă tradiții, sărbătoarea este și despre mâncare.

Una dintre mâncărurile care mi se îndeasă pe gât zilele astea în Thailanda e khanom thien. Pentru mine a fost încă un caz de „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” din gastronomia thailandeză. Asta pentru că pe dinafară îi dulce, iar pe dinăuntru e picant.

Ce e khanom thien?

Khanom în limba thai înseamnă efectiv „desert”, dar se referă inclusiv la tot spectrul de prostii ronțăite între mese. Noi spunem „sticksuri” ori „covrigei” ori „cornulețe” ori „Măgura”,  ei spun la toate astea „khanom”.

Khanom thien pare a fi o gustare cu origini chinezești și se consumă în general de Anul Nou Chinezesc. Vine în două versiuni: picantă, adică la ce m-am înfipt eu inițial, și dulce. Un necunoscător ca mine trebuie să guste să vadă dacă ce urmează a mânca e dulce au ba, dar thailandezii spun că dacă apeși un pic pachețelul din frunză de banană, cel dulce e mai moale.

Sai-kem ori khanom thien sărat/picant e făcut din pastă de mung beans”1 amestecată cu ceapă roșie, piper, sare și ce-or mai pune ei acolo. Sai-waang ori khanom thien dulce e făcut din nucă de cocos și zahăr de palmier.

Fie că umplutura e dulce sau picantă, se pune într-un amestec făcut în principiu din făină de orez, zahăr de palmier și lapte de cocos și se formează un fel de mingiuță. Apoi se înfășoară în frunze de banană, se împăturește estetic în formă de piramidă, se pune la abur și ta-da, avem leopardu’ picant ori deserțelul. Care se servește rece, cald nu-i bun.

Atenție,

nu orice chestie învelită în frunză de banană pe care o vedeți prin Thailanda e khanom thien. Sunt o mulțime de alte deserturi/gustări care se fac în frunză de banană așa că-i musai de întrebat.

Khanom thien de Moșii chinezești

Moșii îs sărbătorile alea în care se dă de pomană și se onorează morții. Asta la noi. Chinezii au făcut un festival și din asta, se sărbătorește pe 4 sau 5 aprilie și se cheamă Festivalul Qing Ming sau, mai plastic spus, Ziua Primenirii Mormintelor (Tomb Sweeping Day)2.

Mi s-a spus că festivalul cu pricina este o altă ocazie cu care se pregătește khanom thien, dar mie mai faină mi s-a părut tradiția conform căreia în perioada Qing Ming nu se gătește, se mănâncă doar mâncare rece. Asta din pricina unei legende, evident.

Legenda vorbește despre Jie Zitui, care și-a urmat lordul plecat în exil. La un moment dat Jie și-a sacrificat o parte din picior pentru a-l hrăni pe lordul flămând. Peste ani și ani, când nobilul și-a reluat locul la Curtea Imperială, a vrut să-l răsplătească pe Jie, devenit între timp un pustnic ce locuia în pădure. Pentru a-l determina să iasă din pădure a ordonat incendierea acesteia. Numai că Jie a murit în incendiu, iar lordul a decretat doliu în întreaga țară, interzicând aprinderea oricărui foc timp de trei zile, lucru care se respectă și astăzi de ziua morților pe stil chinezesc.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa!

1. Ori fasole mung, cam am o problemă cu a traduce „bean” în „fasole”, sunt enșpe mii de feluri de beans, mai degrabă le-aș spune „boabe”

2.Ziua Măturării Mormintelor nu mi-a sunat bine; aia e, blogul meu – măcelăresc traducerile cum vreau eu