Câteva cuvinte despre World Nomads Writing Scolarship, ediția 2019

Așa cum spuneam pe pagina mea de Facebook acum ceva vreme (dacă nu mă urmăriți deja acolo, o puteți face începând de azi), World Nomads acceptă aplicații pentru ediția 2019 a competiției de scris povești de călătorie. Cei trei câștigători vor merge în Portugalia pentru două săptămâni: patru zile la un workshop de scris, unde vor avea ocazia să învețe de la autori de travel writing publicați în New York Times sau National Geographic Traveler, și zece zile la plimbare, cu 1000 de dolari americani în buzunar și cazarea plătită.

Pe lângă asta, Interrail oferă și un Global Pass de o lună. Am fost cu Interrail pe ruta Roma-Paris-Barcelona-Madrid-Lisabona acum mulți ani și a fost tare fain, călătoritul cu trenul în general îmi pare o aventură.

Timp de născocit o poveste ați mai avea, căci aplicații se acceptă până pe data de 13 martie. Câștigătorii vor fi anunțați la finele lui aprilie.

Procesul pare a fi destul de transparent, aplicațiile sunt publice și oricine poate citi poveștile pentru a-și face o idee despre „concurență”.

Și fix despre concurență vreau eu a spune câteva cuvinte. Știți vorba ceea atribuită lui Creangă cum că „știu că-s prost, dar când mă uit în jur prind curaj”? Ei, fix așa și eu! Știu că povestea mea (o puteți găsi aici, că doar transparență, am zis!) nu-i printre cele mai bune, poate nici nu intră în prima sută ori prima mie, dar sunt alții incredibili! După ce am aplicat, am citit alte 50 de povești și m-a luat și mila de oamenii din juriu care vor trebui să citească așa ceva.

Vorbitori nativi de engleză analfabeți funcționali care habar n-au să citească niște cerințe și s-au apucat a scrie eseuri despre de ce trebuie ei să câștige ori pur și simplu s-au prezentat și atât. Mulți într-o engleză atroce. Alții au scris trei rânduri sau un simplu paragraf.

Multe povești cu Tinder, și mai multe cu jointuri, cel puțin una scrisă de un indian doritor de cocote prin Catalunia, cel puțin una de un vestic prins în mreje de o profesionistă în China, dară el săracu’ e așa cuprins de amor încât scrie pentru World Nomads despre ea și o numește „traditional Chinese woman”, cel puțin una în care o tipă scrie trei rânduri despre motivele pentru care ar trebui să fie aleasă încheiate cu „plus I’m a star”. La capitolul cancere mai erau vreo trei pe lângă a mea.

Sunt, evident, și scrieri minunate, despre un tip dus în mijlocul junglei din Myanmar pentru a medita cu călugări buddhiști. Despre o fată cu rădăcini chinezești născută în Australia care merge înapoi în China pentru a învăța mandarina. Despre un băiețel care-și dorea mult să vadă Cascada Victoria. Despre niște băieți Rohingya refugiați în SUA. Despre peisajele magnifice ale Islandei.

Sunt și povești care trezesc emoție, care te fac să râzi sau care te întristează, povești care te fac să vrei să-ți iei lumea-n cap și să te tot duci, depășind granițe și bariere culturale. Povești care te fac să vrei să mănânci chestii la care n-ai fi visat că vei pofti, în vreun capăt de Chină ori Indie ori Indonezie. Povești care te fac să visezi la cascade, munți sau zăpezi. Dar și multe povești care mă fac să prind curaj. Pentru că, într-adevăr, mare e grădina!

PS: În poză e un peisaj din Isle of Skye, Scoția.