Jurnal de călătorie: plimbare cu bicicleta lângă Hoi An. Pădurea Bay Mau

Acum mai bine de-o lună am dat o fugă în orășelul vietnamez Hoi An, iar într-una din zile m-am încumetat la un tur cu bicicleta „la țară”, pe lângă oraș.

Am dat de câmpuri de orez verzi-verzi, am pus mâna pe-un bivol de apă cât vreo două vaci și m-am dat cu barca rotundă făcută din bambus prin pădurea Bay Mau, alintată drept „mica Deltă a Mekongului”, deși nu-i nici urmă de Mekong  în zonă.

Hoi An este destul de liniștit în sine, însă adevărata liniște începe la ieșirea din oraș, când peste tot e verdeață și abia dacă se aude musca și câte-un scuter pe ici, pe colo.

Ce-am văzut și ce-am făcut

Sinceră să fiu, cred că în cazul unor plimbări de genul ăsta nu-i vorba deloc de ceea ce faci în sine, cât despre a vedea pur și simplu cum trăiesc oamenii ăia și a te plimba pe cărările bătute de ei. Dacă apuci a mânca și mâncare făcută de ei, cu atât mai bine (spoiler alert – eu am mâncat).

După vreo 15 minute de pedalat am dat de Luk și fermierul lui. Luk e un bivol de apă imens, frumos tare, cu blana lucioasă și pe cât de mare pe atât de blând: a stat la mângâiat în timp ce păștea liniștit și se bătea de muște.

Bivolii sunt animale foarte respectate în țări precum Vietnam pentru că sunt de mare ajutor în gospodărie, fermierii folosindu-i în agricultură. Practic, sunt parte din familie.

După ce ne-am jucat cu Luk, ne-am urcat iar pe biciclete și am mers…habar n-am unde pentru că a fost un labirint de stânga-dreapta, stânga-dreapta pe niște cărări prin câmpuri de orez și sătucuri. Dacă mă lăsa ghidul acolo nu mai știam să revin în Hoi An de una singură. Și sunt convinsă că nici n-am mers foarte mult, doar că a fost complicat și mai eram și cu ochii peste tot, să nu pierd nimic.

Am mai făcut o oprire la niște oameni care meștereau la lemn de bambus și ghidul ne-a explicat că bambusul e ținut în apă până la doi ani înainte de a deveni bun de folosit la ce făceau ei acolo. M-a uimit că nu se fură: vedeai lemn pus la întâmplare pe malul râului, neîngrădit cu nimic și evident lăsat acolo de ceva vreme.

Cam Thanh și pădurea Bay Mau

Cam Thanh e un sat pescăresc ai cărui locuitori se zbăteau în mizerie până a intrat pe harta operatorilor de turism din zonă. Nu că acum ar fi bogați, dar oamenii sunt fericiți să aibă turiști pe care să-i plimbe pe râu și să primească unul-doi dolari bacșiș pentru asta.

Atracția principală nu e satul în sine, cât pădurea Bay Mau, importantă pentru localnici nu doar pentru că îi hrănește, dar pare-se că are și ceva importanță istorică deoarece soldații Viet Cong-ului s-au adăpostit aici în timpul războiului. Evident, ăsta poate fi un amănunt nu neapărat adevărat, ci aruncat doar pentru a face lucrurile mai interesante.

Deși, serios vă spun, nu-i nevoie de nimic în plus pentru a face lucrurile mai interesante, simpla plimbare pe râu prin pădure e suficientă. Asta include și thung chai adică barca adică o chestie rotundă făcută din bambus împletit în care te urci cu o mică-mare strângere de inimă.

Story time (hai că deja știți că-mi plac legendele și bârfele): pare-se că originea bărcii thung chai are la bază o chestiune cât se poate de practică. Atunci când au venit francezii, au impus localnicilor taxe peste taxe, inclusiv pe bărcile deținute. Pentru că pescarii nu voiau și nu-și permiteau a plăti taxe, dar nici de pescuit nu se puteau lăsa, au construit thung chai și au argumentat că nu trebuie să plătească taxe pentru că nu e o barcă, ci un…coș. Inventivi, nu așa!

Prânzul

După vreo oră pe râu prin pădurea care a fost tăiată pe alocuri pentru a face un „traseu” de plimbat turiștii și în care aceiași turiști își pot încerca îndemânarea la prins crabi (am prins și eu unul, muream de foame dacă trebuia să mănânc doar ce-am prins) și aruncat năvodul, am dat fuga la o magherniță locală pentru prânz.

Unde am mâncat cu iz de amintiri din copilărie, căci am avut în meniu și creveți vietnamezi. Ăi mai tineri nu știu ce-s ăia, dar cei mai bătrânei un pic sigur își amintesc. În Vietnam folosesc creveții pe post de crackerși, noi am mâncat cu salată din floare de banană și carne de porc: se ia salată, se pune pe crevete și se mănâncă așa.

Ne-am mai înfruptat și din alte bunătăți, precum pachețele de primăvară cu porc și așa-numitele vietnamese pancakes servite cu salată. Deși nu pare cine știe ce festin, ne-am ridicat de la masă sătui cu toții: eu, ghidul, și un italian cam morocănos venit cu gagică-sa vietnameză.

Ce nu mi-a plăcut

Păi, nu mi-a plăcut că l-au chinuit pe Luk, bivolul. Ca să ne înțelegem, nu-s apărător hardcore de drepturi ale animalelor (adică nu merg să numesc fermierii galezi criminali), dar nu-mi plac animalele chinuite. Sunt crescută la țară, printre animale. Mănânc aproape orice tip de carne, de la porumbel la vită. Dară la țară la mine, fie că era vacă, porc, iepure sau oaie, era îngrijit și protejat. Porcii aveau nume, erau gâdilați după ureche. Și la Crăciun erau făcuți cârnați, da.

Ce vreau să spun e că animalul, indiferent dacă e destinat farfuriei sau muncii, trebuie tratat bine, nu chinuit pentru bani. Prin urmare, n-am fost la așa-numitele tiger temples în Thailanda unde tigrii îs ținuți drogați pentru a se poza cu turiști, n-am călărit elefanți doar de dragul turismului și n-am fost la spectacole cu crocodili unde niște unii își bagă brațele/capul în gura unor crocodili (da, și astea îs tot în Thailanda).

Cum l-au chinuit pe Luk? Simplu, poate fi călărit de turiști. Iar italianul de era în grup n-a avut nicio jenă în a se urca pe el, deși omul avea vreo 130 de kilograme minim.

L-am pescuit

Deși buddhiști, vietnamezii își îngroapă morții

Floare de lotus făcute din frunză de bambus

Gânganie din frunză de bambus

Și nu mi-a mai plăcut încă o treabă: sunt niscai turiști care în pădurea Bay Mau cred că-s la ceva discotecă pentru că ascultă muzică tare de răsună râul. Sunt turiști asiatici, chinezi îndrăznesc a spune. Dacă nimerești un grup din ăsta îți strică tot cheful pentru că frumusețea locului e dată mai ales de alunecatul pe râu în liniște.

Nici agențiile de turism nu fac lucrurile mai ușoare, multe organizează (la apus în special) show-uri în care pescarii fac un fel de rodeo și întreceri cu barca. Totul pe bumți bumți, chestie care numai eco-turism nu e.

---

Utile: se poate tur dimineața sau după-amiază. Uneori chiar la răsărit, depinde de agenție. Eu am mers dimineața și bine am făcut: nu sunt atât de mulți oameni, iar dacă e vară, apa nu e suficient de adâncă pentru a merge pe tot traseul prin pădure după prânz. Plus, cum am zis mai sus, în a doua parte a zilei sunt șanse să fie zgomot mare.

Am plătit cam 30 de dolari americani pentru un tur de jumătate de zi, cu biciclete și prânz inclus și cu dus și adus la cazare. Ce nu e inclus e bacșișul pentru pescarul care te plimbă cu barca, adică un dolar sau doi. Și nici bacșișul pentru ghid, care nu-i musai. Eu am avut parte de un ghid excelent, o copilă de 20 de ani, Sam, de care m-am lipit la zece secunde după ce am cunoscut-o.

Mi-a plăcut de ea nu doar pentru că e energică, simplă și muncitoare, ci și pentru că e venită chiar de acolo, de la țară, dintr-un sat pescăresc și poate povesti multe lucruri despre viața vietnameză autentică.

Bay Mau se poate vizita și fără tur, pur și simplu mers cu bicicleta sau scuterul până în sat pescăresc și luat de acolo o barcă. Localnicii sunt bucuroși de oaspeți. Evident, în cazul ăsta pescarul nu mai acceptă un dolar sau doi. Am mai vorbit cu oameni care au fost pe cont propriu și au plătit între șapte și zece dolari.