Buget Bali – cât am cheltuit în Bali într-o săptămână în aprilie 2018

În aprilie am ajuns, în sfârșit, în Bali pentru 8 zile/7 nopți.

Zic „în sfârșit” pentru că de când m-am mutat în Asia am tot evitat din pricină de…turiști așa cum credeam că nu-mi vor plăcea mie. Nu intru în detalii pentru că nu vreau a isca tot felul de controverse, dar da, are legătură cu ”Eat, Pray, Love” a lui Liz Gilbert și isteria generată de cartea respectivă așa că am preferat a evita locul. Deși până la urmă joke’s on me, cum s-ar zice, pentru că ce treabă am eu cu restul turiștilor atâta vreme cât nu ne călcăm pe bătături?

Este pentru prima dată când am încercat a ține evidența strictă a cheltuielilor atunci când merg undeva și am făcut-o doar pentru a scrie un asemenea articol. În general știu cam ce buget am și aia e, nu îmi notez fiecare cheltuială în parte. Fiind prima încercare, cel mai probabil am uitat câte ceva, dar măcar în mare vă puteți face o idee. De asemenea, de menționat că în primele zile lipsesc niscai cheltuieli cu mâncarea la niște restaurante pentru că nu am plătit eu.

Categorie Cheltuiala Suma in rupii indoneziene Suma in EUR
Cazare Hotel Bhuwanna 3 nopti 1,801,000 108
Cazare AirBnb casa balineza 4 nopti platit in thai baht online 55
Transport Sofer aeroport Denpasar – Ubud 300,000 18
Obiective turistice Intrare templul Batur si templul de langa 35,000 + 15,000 3
Obiective turistice Parcare templul Kehen 30,000 1.8
Obiective turistice Parcare vulcanul Batur 30,000 1.8
Transport Sofer 3 zile 1,680,000 101
Entertainment Dans traditional Legong la Ubud Palace 100,000 6
Obiective turistice Sat traditional Penglipuran 30,000 1.8
Obiective turistice Parcare Tegallalang 10,000 0.6
Entertainment Dans traditional la Saraswati Temple 80,000 4.8
Obiective turistice Intrare Ujung Water Palace 50,000 3
Obiective turistice Intrare Goa Lawah 6,000 0.4
Entertainment Kecak dance la Pura Dalem 80,000 4.8
Obiective turistice Intrare Tirta Gangga 30,000 1.8
Entertainment Barong Dance 100,000 6
Obiective turistice Intrare Tanah Lot 65,000 3.9
Obiective turistice Intrare Taman Ayun 20,000 1.2
Obiective turistice Intrare Ulun Danu 50,000 3
Obiective turistice Intrare ARMA 80,000 4.8
Entertainment Spa 661,050 40
Transport Sofer Ubud – aeroport Denpasar 300,000 18
Activitati Curs de gatit Ubud Food Festival platit in thai baht online 25
Diverse 1 SIM Card 300,000 18
Suvenire Cafea & stuff 332,500 20
Mancare si bautura 2,010,550 120.7
Diverse 2 Aeroport etc. platit in thai baht 31.5
Transport Bilete avion thai baht online 300
Total 903.9
Total fara bilet de avion 603.9

Tabelul Excel de mai sus zice că am cheltuit 903.9 EUR cu tot cu biletele de avion (am transformat fiecare cheltuială în parte cu ajutorul acestui site, cursul fiind cel de la data scrierii articolului). Pe bilete am dat echivalentul a 300 EUR, foarte scump pentru un zbor low-cost cu Air Asia din Bangkok, în general e cam la jumătate de preț. Dar era mare sărbătoare în Thailanda (Songkran – Anul Nou) plus am ținut musai să ajung la anumite ore și să plec la anumite ore pentru a prinde 8 zile pline.

Toată săptămâna am fost cazată în Ubud. Da, am fost în Bali și nu am fost la plajă, nu-i chiar nemaiauzit. De la aeroportul din Denpasar se poate ajunge în Ubud cu o combinație de autobuze locale de care nu m-am prea interesat, dar dacă aveți mai mult timp la dispoziție puteți lua legătura cu cei de la Kura-Kura Bus. Cea mai bună alegere dacă nu aveți timp de pierdut e fie ghișeul de taxi de la sosiri din  aeroport, fie aranjat de dinainte cu hotelul/vila unde stați. Eu înclin către a doua variantă, dar eventual căutați și pe cineva recomandat, inițial trebuia să stau la o vilă care îmi aranja transport la un preț dublu față de cât am plătit în final.

Despre cazare voi povesti separat: am stat în două locuri, o căsuță în stil balinez pe care am dat echivalentul a 55 EUR pentru patru nopți pentru două persoane (știu, tare ieftin, dar fără aer condiționat, doar ventilatoare) luată de pe AirBnb și un hotel care se vrea de 4 stele, dacă-mi amintesc eu corect, pentru care am plătit 108 EUR cazare în cameră dublă, regim single, fără mic dejun inclus.

N-aș recomanda în mod special niciunul dintre aceste locuri, dar cum ziceam, voi povesti despre fiecare în parte mai în amănunt. Inițial rezervasem una dintre acele vile cu piscină privată și vedere către câmpuri de orez pentru care Bali e recunoscut, dar aveam în plan o vacanță incredibil de activă, cu plecat la 7 dimineața și întors seara. Nu aș fi reușit să mă bucur de o asemenea vilă așa că…data viitoare, când voi apuca să și stau la lenevit câteva zile.

Pentru că obiectivele pe care îmi doream să le văd sunt răspândite pe insulă și pentru că nu stau nici acum bine cu încrederea pe scuter în locuri aglomerate, deși am făcut un road trip de o săptămână conducând unul prin Laos, am decis să închiriez un șofer pentru trei zile. Și aici recomandările abundă, eu am ales balicab pentru că-mi plac treburile simple – doar am rezervat online și a doua zi dimineața șoferul mă aștepta la poartă (atenție – banii se plătesc pe mașină, nu pe persoană, indiferent că sunteți unul/una sau trei-patru, tot atât va costa mașina). Așa l-am cunoscut pe Kupit, despre care am și povestit mai multe aici. Trei zile la dispoziția mea, 10 ore pe zi, benzina inclusă, parcările nu. Apropo de parcări, deși asta e o escrocherie cunoscută de a stoarce bani de la străini, eu am primit tichet de parcare cu prețul și locația tipărite pe el pentru absolut fiecare loc în care am parcat mașina. Sunt convinsă că unele puteau fi evitate dacă opream puțin mai departe, dar hai să nu ne zgârcim la 30 de eurocenți.

Mâncarea este absolut delicioasă și deloc scumpă. Este câte ceva pentru fiecare, indiferent de preferințele culinare – de la warung-uri la fiecare colț de stradă care servesc mâncare ieftină de-a locului, la restaurante vegane, mexicane, italienești și cu stele Michelin. Pentru un ceva mai altfel, puteți da o fugă la Kubu de la Ritz Carlton unde vă așteaptă o cină romantică ce poate fi savurată stând într-un cocon din bambus pe marginea râului. Eu am nimerit și în timpul Ubud Food Festival așa că am avut mult de luptat cu farfuriile. Berea Bintang nu-i de lepădat, precum nici câte un cocktail pe ici, pe colo (a se citi „unul la fiecare jumătate de oră seara, după cină”).

Despre schimbul valutar nu vă pot spune multe, eu am retras bani de la ATM în moneda locală, dar citiți puțin înainte pentru că ăsta e încă unul dintre modurile în care turiștii sunt înșelați. Pentru lucruri mărunte de care ați avea nevoie, precum o cartelă SIM cu internet ar fi mai bine să nu faceți ca mine și să nu luați direct din aeroport pentru că e foarte scumpă. Mai bine rugați taximetristul sau șoferul care vă așteaptă să facă o oprire să vă cumpărați o cartelă în afara aeroportului.

 

Sinceră să fiu, mi-a plăcut Bali foarte mult și am cam regretat că am așteptat atât de mult pentru a vizita Insula Zeilor. Recunosc, îmi doresc să mă întorc acolo cât de curând, pentru mai mult de o săptămână.

19 thoughts on “Buget Bali – cât am cheltuit în Bali într-o săptămână în aprilie 2018

    1. Cristina

      Bună Costin, hotelul cred că se numea U Semika sau ceva de genul acesta. Ține cont, însă, de faptul că am fost în Praga în 2011, de atunci prețurile s-au mai schimbat (în sensul că au crescut și chiar și atunci noi l-am luat cu 50% discount), locul poate nici nu mai există sau, dacă există și n-au făcut îmbunătățiri, nu mai e atât de atrăgător. De asemenea, nu era în centru, dar era la vreo 2-3 minute de mers pe jos de o stație de tramvai care ajungea repede în centru. Era foarte aproape de Castelul Vysehrad – asta ca să te orientezi puțin cu zona.
      PS: aveau un mic dejun fantastic pe vremea aia.

      Like

    1. Cristina

      Mă bucur că vă este de ajutor, Elisa. Măcar să vă faceți o idee generală asupra cheltuielilor pentru că până la urmă fiecare călătorim diferit 🙂

      Like

  1. Cum eu nu caut cazare scumpa si fancy si in varf de sezon, am sanse sa fac o vacanta accesibila acolo! mai bine zis, cred ca orice destinatie poate fi facuta mai ieftin doar un gandit pic diferit de hoarda turistica, parerea mea (in afara sezonului, cazare cautata altfel, mancare la localnici etc) .

    Te pup, merci ca ne scrii listele de cheltuieli din vacantele astea. Dai curaj la multi sa calatoreasca mai mult! , sa stii!

    Like

    1. Cristina

      Sigur se poate și mai ieftin, dar și bun, nu trebuie să stăm numai la 5 stele. Eu când stau la 5 stele îmi place să mă bucur de cazare, mă întorc mai devreme, am o vacanță mai relaxată, mă trezesc mai târziu să lenevesc în pat etc.
      Altfel, am făcut un așa buget și pentru vacanța din Italia, voi scrie articolul curând.

      Like

  2. sa vezi ce mi-ai facut, domnitza -m-am uitat la bilete de avion (fucking scump) si apoi daca putem merge cu cortul 🙂
    Apoi verificai: sunt serpi in zona si mi-a trecut de perioada cort :)))))))

    Like

    1. Cristina

      Haha cort nu, clar nu! Eu aș merge și-n Thailanda într-un camping, dar și pe budă trag apa înainte să mă așez, și stau la etajul 3, așa de frică mi-i de șerpi, deci mai bine nu 😀

      De cazare nu e musai să te agiți dacă nu vrei să stai într-o vilă d-aia fancy, se găsesc case balineze la 10-15 dolari pe noapte, o să pun niște poze cu cea în care am stat eu, nu-s chiar nașpa. Asta în Ubud că doar acolo am stat, la plajă nu știu prețurile că nu a fost în plan.

      Pentru zbouri caută și din Europa spre Kuala Lumpur, din KL spre Bali sunt multe și mai ieftine.

      Like

  3. Ce imi plac articolele astea bilantz: cu buget si activitati, cu bune si ce te-a surprins placut, cu analiza post vacanta! unii vad zgarcenie, mie mi se pare constructiv, cel putin pt viitorii turisti, curiosi, ca mine 🙂

    Eu visez la Bali de multi ani, cred ca eram dupa bacalaureat cand vazui un film cu ceva turista australianca ajunsa in Bali sa se ‘recupereze’ dupa divort. Si asa plaje, temple, dansuri, culoare, puzderia de fructe exotice etc erau acolo ca m-am indragostit de insula aia pe loc. Apoi, ca sa fie un facut, teleenciclopedia a venit cu un mic reportaj despre. In vremurile cand nici nu credeam ca voi iesi vreodata din fundul moldovei, d’apoi sa indraznesc sa visez sa ajung in Bali. Si o sa ajung!

    Like

    1. Cristina

      Eu nu cred că e zgârcenie a-ți nota cheltuielile, oricum o fac zi de zi, în vacanțe doar încercam a mă încadra într-un buget general și atâta, dar am zis să încerc să fac asta tocmai pentru lume care mai poate citi pe aici. Să știi că ăsta e un buget în care nu m-am abținut de la nimic, dimpotrivă, am mâncat/băut cât și ce am vrut, am fost trei-patru seri la dansuri tradiționale, am luat șofer câteva zile, am făcut și diverse lucruri gen mers la un curs de gătit. Doar, cum ziceam, renunțatul la o vilă din aia faină cu piscină privată doar pentru mine și vedere către câmpuri de orez a făcut bugetul să fie mai mic, dar chiar nu avea rost să iau așa ceva și să nu mă bucur că picam lată de cum ajungeam în cameră.

      Sigur vei ajunge la cât de hotărâtă te văd. Și încă-i ieftin, fructe la fel de multe și de exotice, balinezii poartă haine tradiționale și nu o fac pentru turiști, ci pentru ei că merg la templu, dimineața – în fiecare dimineață – se trezesc să pună ofrande la statui reprezentând zei și la altarul din curte (flori și bețișoare parfumate). Când te trezești să mergi prin oraș vezi toate statuile alea cu zei urâți cu flori la urechi. E o lume aparte, chiar dacă invadată de turiști.

      Să-ți mai spun că tocmai mă uitam așa de chestie la zboruri la finele lui decembrie și am văzut Bali la 150 de euro? Așa mă tentează, dar încerc să stau cuminte, e și vârful sezonului ploios acolo și încerc să-mi revin financiar după 5 săptămâni în Europa.

      Like

  4. Cristina Dragomir

    Mda. Noi am cheltuit vreo 400 de euro pe 4 zile la mare si departe de marea noastra astfel de peisaje. Singura problema e ca mie mi-e teama de avion, ca ce as mai pleca si eu prin afara… In Romania deja au luat-o razna grav preturile la cazare si mancare.

    Like

    1. Cristina

      E, sinceră să fiu dacă stăteam la vila ceea luată inițial urca destul de mult bugetul pentru că era un pic peste 100 de dolari, dar tot nu e mult pentru ce oferea. Însă chiar nu aveam cum să mă bucur de așa ceva, nu mergeam la leneveală așa că nu avea rost. Dar Asia în general e ieftină și cu servicii bune. Scump e să ajungi aici.

      La noi cred că nu doar prețurile sunt mari, dar și serviciile sunt destul de proaste am impresia, n-am prea mai fost turist în Ro de vreo 2-3 ani de acum așa că nu mai știu exact cum stau lucrurile. Dar cred că 400 de euro făceau o excursie faină tare la Praga (fără transport și nu stat la 5 stele, evident). Încearcă să-ți învingi teama de zbor într-un zbor scurt de vreo două ore – poate până în Italia sau ceva asemănător. la 50 eur biletul retur…e mai ieftin decât să mergi la mare cu mașina :))

      Like

      1. 400 de euro doar cazarea la Praga. 😀 La prima vedere pare ieftin totul, dar cand le aduni nu iesi mai ieftin de 1000 si un pic de euro (mancare, cazare, drum si tot ce-ti mai trebuie).

        Like

      2. Cristina

        E, și în Bali unde mă cazasem inițial era cam 120 de dolari pe noapte. Dar dacă stăteam la așa cazare apăi voiam să mă lăfăi în piscina privată care ar fi fost doar a mea și să mă trezesc la 12 cu ochii în câmpuri de orez, nu să pic lată de cum ajungeam în cameră și trezit la 7 pentru „făcut turism”.

        N-o să-ți vină să crezi cât am dat eu pe cazare la Praga: 35 de eur pe noapte cu mic dejun inclus pentru două persoane! Și era într-o casă din asta transformată în hotel, camera noastră era de fapt un apartament cu două camere și cu două băi. Am nimerit atunci ceva super promoție de am crezut că e vreun tourist trap inițial că prea era bine. Și a fost foarte ok, curat, micul dejun bogat. Doar acolo și în Dublin am nimerit super discounturi așa. Unii oameni au noroc de le găsesc mereu :)))

        Like

      3. Cristina

        Ce de s-au scumpit toate de când am fost. Eu cu 400 eur mi-am făcut tot sejurul acum niște ani, am stat patru zile țin minte. Fără zbor, bineînțeles. Doar cazare, bere și mâncare, pe vremea aia beam multă bere și aia din Cehia ni s-a părut yum 😀

        Like

Leave a comment