Cum am găsit Milano după mai bine de un deceniu

Milano este primul oraș pe care l-am vizitat în afara țării. Eram destul de tânără și săracă, am stat la un hostel nu mai știu pe unde în oraș, iar vizita asta a fost începutul meu într-ale backpacking-ului. Era perioada aia în care telefoanele ne erau inutile pentru că roaming-ul era scump, harta de hârtie era sfântă și eu alergam de bezmetică de la un obiectiv la altul pentru că încă nu învățasem despre mine că și călătoritul ăsta îmi place așezat și că nu-i musai să văd tot.

Străzi milaneze

Am stat atunci patru zile, trei în oraș și una în Como. M-a impresionat atunci Milano, l-am iubit pentru că m-a primit frumos, cu străzi vechi, cu artă, istorie, gelato, sport (pe vremea aia mă uitam la fotbal și San Siro era în cap de listă), iar în Como a trebuit să-mi țin respirația o clipă când am ajuns pe malul lacului, așa de frumos mi s-a părut. Mi-a fost și destul de prietenos cu bugetul, am văzut Cina cea de Taină pentru o nimica toată – aveam multe reduceri ca studentă -, Domul era cu intrare gratis, iar de urcat n-a fost scump deloc.

Palatul Regal

Între timp am văzut câteva zeci de țări, nu le știu numărul exact pentru că nu călătoresc pentru statistici, ci pentru sufletul meu, dar nu-s nici prea multe și nici prea puține. Îmi permit, de cele mai multe ori, a călători cu un buget mult mai generos și nici atât de tânără nu mai sunt precum eram atunci, la prima vizită. Atâtea schimbări s-au petrecut cu mine încât mă întrebam cum s-a schimbat și Milano între timp. Mă gândeam, inevitabil, că fascinația mea pentru orașul ăsta e datorată faptului că e primul oraș străin pe care l-am văzut, așa ceva nu are cum să nu-ți rămână în suflet.

Toamnă în parcul Indro Montanelli

Ei bine, ca să nu mai lungesc vorba, vă spun că m-am reîndrăgostit de Milano. Și că mi-a plăcut și mai mult decât la prima vizită. Da, evident că s-a mai schimbat între timp, e mult mai aglomerat, carabinieri stau cu mitraliera în brațe în Piazza del Duomo, au aceleași probleme cu migranții ca multe alte orașe europene, e sufocat de turiști, iar serviciile în industria ospitalității sunt proaste, fără a fi jignitoare, căci numai italienii pot fi nepoliticoși fără a fi jignitori. Dar, Doamne, ce oraș tânăr, vibrant și plin de viață! Cu oameni îmbrăcați cu gust, cu multă artă, istorie, fashion boutiques cu produse unice, evenimente și expoziții la tot pasul. Cu vechi și nou amestecat, cu urât presărat peste magnific, cu o mulțime de străzi de descoperit și cu multă mâncare delicioasă de mâncat.

Milano nu e un oraș frumos, însă e un oraș viu, în care mereu se întâmplă câte ceva. Și e singurul oraș european, în afara Lisabonei, în care mi-ar plăcea să locuiesc.

Bursa din Milano, în fața căreia se află controversata statuie L.O.V.E. a și mai controversatului Maurizio Cattelan

Teatrul La Scala

Naviglio Pavese în cartierul Navigli

Piazza del Duomo

Pinacoteca di Brera

San Maurizio al Monastero Maggiore sau „Capela Sixtină din Milano”

Străzi milaneze

Torre Velasca, o clădire în stil brutalist

Wall of Dolls, un zid cu păpuși pentru a atrage atenția asupra crimelor împotriva femeilor